Istoricul Parohiei Mastacăn

Istorie Ianuarie 14, 2013

Pe drumul ce duce din satul Ghigoieşti spre satul Dragomireşti – care începe de la kilometrul 17 al şoselei naţionale Piatra-Neamţ – Roman şi se termină în dreptul kilometrului 11 de pe şoseaua judeţeană Girov – Hanul Ancuţei – se găseşte satul Mastacăn, ce alcătuieşte un cătun de aproape 80 de familii în prezent, odinioară mult mai numeros.

Această aşezare, situată la 2 km. Nord de satul Ghigoieşti şi la 1,5 km. Sud-Vest de satul Dragomireşti, care îşi poartă numele de la fostele păduri ce erau în majoritate compuse din arbuşti de mesteacăn, s-a format prin anul 1865, prin împroprietărirea clăcaşilor de pe moşiile vecine.

Biserica, aşezată în partea de Nord a satului, are ca patron şi ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae şi  până în anul 1935, alături de Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din satul Borniş, a alcătuit parohia Borniş-Mastacăn. Din acest an, satul Borniş a trecut la parohia Dragomireşti iar satul Matacăn la parohia Ghigoieşti până în anul 2002, când în permanenţa Consiliului Eparhial de la Iaşi din data de 31 mai, s-a hotărât că: „toate localităţile afiliate parohiilor din Arhiepiscopia Iaşilor vor primi statutul de parohie...”.

Cu toate că are o înfăţişare demnă de a fi alăturată monumentelor istorice, totuşi, nu    s-a găsit şi nu se găseşte nici un document care să ateste existenţa acestui lăcaş în trecut (chiar preoţii care au slujit aici nu au lăsat nici o mărturie scrisă în acest sens). Abia în ziua de 26 octombrie 1934, soţia unui boier din împrejurimi, Helena I. Iuraşcu, donează în amintirea răposatului soţ, spre veşnică pomenire, un clopot de 87 kg. bisericii, care se păstrează şi în ziua de azi.

Din spusele oamenilor mai bătrâni, rezultă că biserica ar fi fost construită în jurul anului 1880 de către obştea satului şi de oameni vrednici de laudă ca: Neculai Chioariu, Toader Macovei, C-tin Cojocaru şi mulţi alţii.

Aşezământul este construit din bârne de stejar, feţuite în interior şi în exterior cu scânduri de brad. Acoperişul a fost construit iniţial din draniţă, ulterior fiind înlocuit cu tablă zincată. Are 11 metri lungime şi 6 metri lăţime, ocupând o suprafaţă de 66 metri pătraţi. La intrare se găseşte pridvorul, care se prelungeşte în partea superioară cu o modestă clopotniţă. Urmează apoi naosul bisericii care se desparte printr-un rând de icoane în două părţi unde stau credincioşii şi credincioasele la sfintele slujbe.

Altarul ocupă partea cea mai mică din corpul bisericii.

Pictură, biserica nu are, afară de catapeteasmă, iconostas şi câteva icoane portative.

Obiecte de valoare sunt cele câteva icoane, aduse de la biserica din satul Traian, Sfânta Evanghelie, o cruce de metal, frumos ornamentată cu bucăţi de lemn sculptat, şi o sobă foarte veche din fontă (cu nişte elemente artistice deosebite).

În anul 1970 la iniţiativa preotul paroh de atunci, Pavel Filipescu, biserica a fost renovată complet (interior şi exterior), înlocuindu-se inlusiv vechiul acoperiş din draniţă cu unul nou din tablă zincată.

În ultimii ani, la iniţiativa preotului paroh Constantin Bălan, sprijinit de credincioşii acestui sat, s-a început construcţia unei noi biserici săteşti, din cărămidă şi de dimensiuni mai mari, datorită faptului că vechea biserică se află într-un grad avansat de degradare şi nu mai satisface cerinţele actuale ale credincioşilor.

În prezent această parohie este călăuzită spre mântuire, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, de către preotul paroh Ionuţ-Marius Ursan.